Proiect viral: binecuvântare sau blestem

Autor:
Stefan Asafti

Cum gestionezi avalanșa de oferte care apar atunci când proiectul tău de graphic design ajunge viral.

Once upon a time un proiect drag mie a ajuns viral pe net.

Acum pot să raportez cum s-a întâmplat și ce experiențe am trăit. Spoiler alert: îți zic din start că treaba asta este o tornadă de gradul 5+ pe care efectiv nu ai cum să o controlezi. Doamne și ferește să ajungi viral pe net pentru toate motivele greșite. Mi-am și făcut trei cruci deja. 🤣

Hai să îți povestesc.

Era vara lui 2011 și tocmai ce îmi luasem un mic concediu de relaxare. Nu la munte, nu la mare, nu prin alte țări, ci acasă (la bloc) la părinți. Intenționam să îmi fac și eu un mic detox de stat cu botul în monitoare.

Halal concediu fix în weekend. Se anunțau două zile de distracție pentru că erau zilele orașului Câmpia Turzii. Such wow! Zilele orașului. Știi tu, Voltaj, 3 Sud Est, Andra, mici, bere, atmosfera oarecum balcanică și tot ce mai vrei. Nu aveam absolut deloc chef să ies din casă. Stăteam în bucătărie și navigam pe modul chill apele internetului, iar în fundal auzeam muzicile populare care mai animau după-mesele fanilor de vârstă a doua și a treia.

Întâmplător am dat peste o anti-reclamă de la Pepsi vs. Coca-Cola în care doi dudes stau la tejgheaua unui bar. Unul își comandă un Pepsi, celălalt o Cola. Intră băieții în conversație, iar cel cu Pepsi ii oferă celuilalt să guste din sucul lui. Acesta, vizibil surprins de gust (într-un mod plăcut), continuă să ia câte o înghițitură în timp ce Pepsi dude îl filmează cu telefonul mobil. Îi spune apoi că o să pună videoul pe YouTube. În secundă următoare, într-un cadru larg amândoi zboară pe geam afară și încep să își dea pumni.

Am început să râd și mi-am spus "Băi ce tare! Uite cum o companie a făcut-o pe cealaltă. Dacă nu era Pepsi, nu era nici Cola și invers....o companie a făcut-o pe cealaltă...alaltă...ltă...ă...ă." Se auzi ecoul în capul meu.

💡 Light bulb moment! "Pfai ce tare ar fi să redesenez logoul Pepsi făcut din logourile Coca-Cola și invers!"

Așa a luat naștere proiectul The Greatest Brandversations unde am luat ca temă "conversațiile" dintre branduri oponente și am ales să le reprezint vizual.

Acel weekend s-a transformat subit într-un maraton de redimensionat logouri. Teribil de multe logouri. Zicem ceva de detox? Eu? Neaaah. Nu mi-am ridicat fundul de pe scaun până nu s-au terminat zilele orașului și până nu am pus ultimul pixel.

Totul a luat forma unei prezentări cât de cât, am urcat-o la mine pe Behance și n-am mai dat 2 bani pe ce făcusem. Cel mai mult m-am bucurat că am reușit să-mi scot din sistem acea idee.

Au trecut câteva săptămâni de atunci. Eram la o nuntă, super chill, mai un dans, mai o măslină, când brusc am găsit în inboxul telefonului aproape 500 de emailuri. Say what? Eu care trăiesc după filozofia inboxului 0. Guess what! Proiectul a fost featured pe prima pagină.

The Greatest Brandversations - Prima parte

Na de aici s-a produs nebunia. Următoarele luni au fost wow. Proiectul a fost publicat în reviste, pe alte siteuri cunoscute, a apărut în videouri și a ajuns chiar studiu de caz pentru studenți la facultăți de marketing și design din străinătate.

Până aici fun and games, însă nu am stăpânit așa de bine partea serioasă care a venit după și anume managementul cererilor pentru proiecte noi. Veneau din toate părțile. Nici nu știam cum să răspund. Dădeam cu prețuri în stânga și în dreapta în speranța că ceva o să puște. Chiar am reușit să fac câteva proiecte la niște sume mult peste nivelul meu de atunci. Cred că am avut puțin noroc, dar în orice caz, a fost destul de haotic pentru că nu am avut o strategie în spate.

Dacă ar fi să dau timpul înapoi, mi-aș schimba abordarea în mod radical față de clienți. Dar hey, mai bine mai târziu decât niciodată!

🙃 Una dintre modalitățile prin care poți să te pregătești pentru acel moment este să știi să creezi oferte atrăgătoare, de fiecare dată când ai ocazia să discuți cu un potențial client. În fond, să fii designer profesionist nu este doar despre a fi un maestru într-ale designului. Înseamnă și să fii un bun comunicator și negociator.

Mulți designeri încă așteaptă acel proiect cu ajutorul căruia să dea lovitura. Și chiar și atunci când reușesc să facă pasul ăsta, deseori nu au toate piesele aranjate astfel încât să își atingă cu adevărat potențialul.

Imaginează-ți că urmează să fii contactat de clientul tău ideal: cum îl întâmpini? Cum îl abordezi? Cum faci să îi dovedești că ești profesionistul de care are nevoie? Odată ce începi să gândești în felul acesta și să abordezi cu atitudinea asta fiecare client, calitatea colaborărilor tale va crește.

Vrei să pui și tu o cărămidă la baza Librăriei de Design?

Ne simțim onorați atunci când avem ocazia să colaborăm cu oameni dedicați și creativi. 🙃 Dacă vrei să ni te alături în aventura de a crea content educațional pentru designerii români, dă-ne un semn la join@librariadedesign.ro