ediția 15
Dacă ai un job full time și câteva proiecte extra, poate fi dificil să păstrezi echilibrul dintre timpul dedicat muncii tale și ”me time”, mai ales dacă nu ai o modalitate prin care să te organizezi eficient.
Eu încă mă confrunt cu treaba asta și trebuie să recunosc că uneori poate fi destul de obositor, mai ales dacă ești genul de persoană căreia nu îi place să facă totul după un orar și după un program bătut în cuie.
Vrei, nu vrei, în cele din urmă ajungi la concluzia că ai nevoie de niște autodisciplină și organizare, altfel vei continua să fii nevoit să renunți la ore petrecute cu cei dragi / ore de somn / ore de …you name it, pentru a putea să îți termini treaba la timp.
Iată câteva idei pe care am început să le implementez și care sper să te ajute și pe tine:
Dacă n-ai luat încă în calcul balansul de work-life, e timpul să o faci. 2023 o să fie un an destul de nasty, cel puțin din punct de vedere economic. So, be prepared!
Azi punem reflectorul pe Cosmin Podar, Art Director la Moonactive și omul din spatele unor ilustrații insanely nice. Pe lângă calitățile de tip onest, perseverent și disciplinat, Cosmin este deseori asociat cu Deadpool de către prietenii săi, datorită glumelor alea ”bune” pe care le scoate în mod spontan. Dacă ar avea o superputere, și-ar dori să nu obosească niciodată și crede că lumea ar fi un loc mai bun dacă am scăpa de mentalitatea de tipul ”capra vecinului”.
În facultate a fost unul din aceste momente, în care știu că am fost categorizat ca un simplu muncitor. Atunci când mă afectează ceva foarte tare, pot șă țin ranchiună. Noroc că e nevoie de multe porcării că să fiu afectat serios.
Însă ce mi s-a zis a fost destul de nasol și am început să lupt și să demonestrez că nu e așa. Când privesc înapoi e ciudat, am transformat ura și dezamăgirea în combustibil pentru a merge înainte, ca să demonstrez contrariul. Acum nu îmi prea pasă de cred alții despre mine, sunt liberi să creadă ce vor. Însă eu sunt destul de mulțumit, deși mai e nevoie de șlefuire că să fiu și mai profesional.
Bună întrebare, păi am să le înșir așa frumos :
Dacă e vorba de carieră , cred că mi-ar plăcea să fi avut un impact pozitiv asupra oamenilor cu care am interacționat.
Dacă ar zice: ”Da, măi, a fost un tip fain, chiar i-a păsat și a știut meserie”, cred că aș fi mulțumit.
Dacă e vorba de familie, aici e puțin mai complicat, mi-ar plăcea ca lumea să zică: ”Wow ce om bun și mișto a fost”, dar cred că adevărul ar fi ceva de genul: ''A fost de treabă și amuzant, dar cam pretențios, câteodată chiar prea dur cu cei din jur și poate și cu el. Totuși chiar i-a păsat și a trăit cum i-a plăcut''.
Aducem pe raft cartea Atomic Habits, scrisă de James Clear.
Practic, este o carte care te învață cum să faci schimbări în viața ta prin a-ți crea obiceiuri noi productive și prin a te dezobișnui de obiceiurile mai puțin productive.
Una dintre lecțiile cheie este să nu îți setezi ditai obiectivele, pentru că cel mai probabil nu le vei îndeplini. Începe cu pași mici și îmbunătățește-te cu 1% în fiecare zi. La final de an, când tragi linie, vei vedea că acel 1% zilnic s-a adunat. (ca newsletterul ăsta, un 1% în fiecare joi 😉 )
Și acum hai să vedem cam care este anatomia unui obicei. Există un framework format din 4 pași, care stă la baza oricărui obicei: Cue, Craving, Response, Reward.
Hai să luăm și un exemplu concret și să disecăm obiceiul de a medita dimineața.
Bine bine, dar cum creezi un obicei nou bazat pe modelul ăsta? Well:
P.S.: Rândurile de mai sus sunt o abordare super simplistă, îți recomand să citești cartea pentru că vei avea parte de niște insighturi foarte valoroase. De asemenea încearcă și varianta audiobook în limba română.
În ediția anterioară am început să vorbesc despre acest tracker pe care îl folosesc pentru a-mi cunoaște cât mai bine numerele businessului. Să-ți știi numerele, it’s gold mai ales dacă ești freelancer.
Am primit o grămadă de feedback foarte util în urma emailului de săptămâna trecută așa că i-am făcut câteva updateuri mai mari. Tutorialul video brusc a devenit învechit btw :)) Not to worry că urmează unul făcut cum trebuie (la zi).
So, iată câteva dintre îmbunătățiri: