Așa-mi vine câteodată să scriu tăt dintr-o bucată.

Zilele trecute m-am gândit la un adevăr universal pe care nu prea vrem să-l auzim: înainte să devii tare, o să te simți slab. E o regulă simplă, dar greu de acceptat. Și ca orice adevăr incomod, se aplică în aproape toate aspectele vieții, fie că vorbim de mersul la sală, de învățat lucruri noi sau de a sta în preajma oamenilor care ne inspiră și ne provoacă.

Eu sunt that kind of person care se auto-evaluează constant, în mod deliberat și conștient. Fac asta de vreo 5-6 ani și, sincer, a devenit parte din rutina mea zilnică.

După atâta timp în care mă analizez, am ajuns să observ, să gândesc și să fac lucruri care poate nu sunt evidente la prima vedere, dar care au un impact semnificativ asupra vieții mele și, uneori, chiar asupra celor din jurul meu.

Din când în când, fac un pas înapoi, dau un zoom out, să văd ce am realizat în ultima perioadă și dacă acțiunile mele de acum sunt în continuare aliniate cu valorile și obiectivele mele pe termen lung.

Când mai fac câte un scan de genul ăsta inevitabil mă gândesc la perioadele cele mai de rahat. Fac asta pentru că, în comparație, îmi dau seama cât de mult am evoluat față de cum eram înainte.

Și, evident, ajung la concluzia aia clasică: momentele de rahat sunt cele care m-au schimbat cel mai mult. Sunt genul de momente când ai impresia că nimic nu merge, că tot ce faci e degeaba și că poate ar fi cazul să îți bagi picioarele.

Dar, paradoxal, fix acolo începi să înveți cel mai bine.

E destul de interesant cum funcționează lucrurile în viață – trebuie să treci prin etapa aia nașpa, când te simți complet pe lângă subiect, ca să ajungi la versiunea ta îmbunătățită.

Te rog să uiți de ideea că trebuie să fii mereu puternic/ă.

Să te simți slab/ă înainte să fii puternic/ă

Când zic slab/ă, nu mă refer doar la forța fizică, deși poți aplica și acolo regula asta.

Mă refer la momentele în care simți că n-ai control, că lucrurile sunt prea complicate și nu faci față.

În freelancing, mai ales la început, când totul e nou, te lovești de tot felul de situații: clienți confuzi, deadline-uri imposibile, taxe și documente care îți fac capul calendar.

Normal că te copleșește. Dar tocmai disconfortul ăsta te face să crești.

Când eram la început de drum, aveam impresia că orice proiect e o urgență globală. Nu lăsam timp în calendar de nimic altceva, pentru că în capul meu era musai să rezolv problemele.

Îmi amintesc prima dată când am avut un client care mi-a cerut schimbări de 5 ori într-o săptămână. Eram pe punctul să cedez și să renunț la tot. Dar n-am făcut-o. În primul rând pentru că nu îmi permiteam să o fac.

Dar am tras aer adânc, am început să organizez mai bine munca și să comunic mai eficient.

În situații de criză este extra boost-ul ăla pe care îl faci. Strângi mai bine morcovul. Încorzi mai tare mușchiul.

Exact în perioada aia de slăbiciune am învățat lecțiile care m-au făcut mai capabil.

Poate că nu ești încă acolo unde vrei, dar slăbiciunea e semnul că înveți să te adaptezi. La fel cum într-o sală de sport mușchii cresc doar când îi pui la treabă, și tu te dezvolți când ești provocat să ridici greutăți care par imposibile.

Așa că dacă acum ți-e greu, e pentru că în curând o să îți fie mai ușor.

Să te simți prost înainte să fii deștept

Știi senzația aia când te bagi într-un subiect nou și te simți de parcă nu înțelegi nimic?

E aproape ca și cum toată lumea ar avea un manual secret la care tu nu ai acces.

Acum câțiva ani eram la o cabană, undeva pe vârful muntelui Săcel. Toată lumea era adunată în jurul unei mese în curte, discutând despre tot felul de subiecte.

M-a lovit un sentiment ciudat. Realizam că nu prea aveam mare lucru de împărțit cu oamenii ăia pe temele discutate. Dacă nu se vorbea despre design, pur și simplu nu mă interesa. Am simțit că nu am nimic de contribuit. Ca un outsider complet.

Și adevărul este că între urechi nu aveam cunoștințe despre alte subiecte.

Mno, m-o lovit tare chestia asta când am conștientizat-o.

Așa că am început să îmi diversific interesele. De la design, am sărit la business, economie, investiții, copywriting, marketing, psihologie (fără politică, fotbal și mașini, nici până în ziua de azi) etc. Cea mai bună decizie pe care am luat-o ever.

Acum, după ani de zile, pot spune că uneori chiar intimidez cu câte chestii s-au acumulat între urechi. 😊

A fi prost înseamnă, de fapt, că ești în plină învățare.

De multe ori, ne așteptăm să învățăm rapid și fără durere. Dar realitatea e că în orice proces de învățare există o perioadă de confuzie totală, când creierul tău procesează informații noi și încearcă să le asimileze.

Gândește-te la asta ca la o recalibrare: mintea ta își face update-ul și în curând o să înceapă să lucreze la un alt nivel. Ai răbdare cu tine și nu renunța în fața senzației de nepricepere.

O idee de alinare a sufletului este că toți cei care par acum deștepți au fost și ei la un moment dat la fel de pierduți. Lasă-ți sindromul impostorului să se calmeze puțin.

Să te simți falit înainte să fii bogat

Acum, partea asta e un pic dureroasă, dar, sincer, toți am fost acolo. Înainte să ajungi la stabilitate financiară, o să simți ce înseamnă să îți numeri monedele de 50 de bani și să-ți faci un buget cu pretenții de supraviețuire.

Am învățat, din propria experiență, că faliți nu sunt doar cei care nu au bani în cont, ci și cei care au o relație nesănătoasă cu banii.

La început de drum, când începi să lucrezi pe cont propriu, fie că ești freelancer, sau orice altceva, o să ai perioade când banii pur și simplu nu vin cum te-ai aștepta.

Ba mai mult, e posibil să rămâi cu proiecte neplătite, să aștepți facturi sau să ai luni în care nu prinzi clienți deloc.

E frustrant, e stresant și îți vine să lași totul baltă. Dar în momentele astea înveți să îți gestionezi mai bine resursele și, mai ales, să îți evaluezi valoarea.

În primii ani de muncă eram vai și amar. Lucram full time în timp ce eram student la facultate, plăteam două chirii și rata la un aparat foto. Cu toate astea, greutățile din acea perioadă m-au făcut să-mi încetinesc ritmul și să-mi dau seama cum aș putea ieși din rahat. Și am reușit într-un final.

Ulterior am învățat și că "a face bani" este un skill pe care musai trebuie să îl înveți. Un regret pe care îl am este că n-am început mai devreme. Dar hei! nu e târziu.

Să fii falit nu înseamnă doar să ai contul gol. Înseamnă și să ai o mentalitate care te blochează.

Însă tocmai în această sărăcie a resurselor devii mai creativ și mai conștient de valoarea muncii tale. Și odată ce treci de etapa asta, o să începi să atragi proiecte mai bune, să te prețuiești mai mult și, în cele din urmă, să te îmbogățești nu doar financiar, ci și mental.

Fiecare etapă de slăbiciune, prostie sau faliment e, de fapt, o parte firească a procesului de creștere.

Ele vin înaintea succesului.

Dacă treci acum prin astfel de momente, să știi că nu sunt un capăt de drum, ci doar o parte esențială din călătoria ta.

Trebuie să te simți slab ca să devii puternic, să te simți prost ca să înveți și să simți lipsa ca să apreciezi adevărata abundență.