În ediția de azi ne afundăm puțin în interiorul nostru. Ce naiba înseamnă cu adevărat controlul?

Nu înseamnă să faci doar ce vrei tu, când vrei tu. Controlul înseamnă să depui efort constant și dedicat. Înseamnă să pui osul la treabă și să te disciplinezi. Înseamnă să faci și lucruri care nu îți plac, dar care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor tale.

Controlul vine din capacitatea de a te disciplina și de a acționa în ciuda obstacolelor și disconfortului. Atunci când reușești să faci toate aceste lucruri, începi cu adevărat să ai control asupra vieții tale și asupra direcției în care te îndrepți.

Altfel spus, prin efortul depus câștigi controlul. Controlul nu este o iluzie, ci mai degrabă o alegere repetată zilnic.

Vreau să îți dau câteva perspective pe care le am în ceea ce privește controlul (cuvânt pe care deja l-am repetat prea mult, sorry). De-a lungul timpului, am învățat (și încă învăț) cum să îmi îmbogățesc capacitatea de a păstra cât mai mult control în rezervorul meu mental.

Vrei control? Plătești prin efort

Adevăratul control începe atunci când îți dai seama că viața nu-i un sprint, ci mai degrabă arată ca un maraton. E despre a trăi în prezent, zi de zi, și a depune efort constant. Și e greu.

Când mă gândesc la control, mă gândesc la momentele în care am avut de ales între a-mi cumpăra un covrig cu cașcaval și bacon sau a-mi respecta alegerea de a mânca mai sănătos. Asta pentru că proiectul la care lucrez de câțiva ani este “sănătatea și sportul”.

Sau să apăs pe snooze și să îmi continui somnul, ori să mă trezesc dracu’ din pat la ora 5. Asta pentru că proiectul la care lucrez de cel puțin 4 ani este “timpul nu-l mai primesc înapoi, utilizează-l cu cap”.

Oh, dar este greu când mirosul de patiserie proaspătă îmi inundă nările.

Este greu să mă trezesc la 5 și, după 15 minute, să mă apuc de treabă.

Ca toate astea să se întâmple viața îmi este ghidată de "proiecte" sau obiective – acele cârlige de care mă pot agăța.

Asta e controlul – să alegi ceea ce e greu și necesar, în loc de ceea ce e ușor și confortabil. Controlul vine cu un cost: efortul.

Entropia este starea de dezordine spre care tinde să se îndrepte tot ce-i pe lumea asta. Controlul restabilește ordinea. Controlul este forța opusă entropiei.

Când n-ai control sau pierzi controlul, alții îl au asupra ta. Cazi în default. Entropia acționează ca o forță gravitațională care te trage în jos. Tu trebuie să împingi în sens opus ca să obții balans. Nu ai altă variantă.

Fă și lucruri care nu îți plac

O parte esențială a controlului este să faci lucrurile pe care nu le-ai alege în mod natural, dar care sunt necesare pentru a-ți îndeplini obiectivele sau a termina “proiectele”.

Ideea de a face doar ceea ce îți place te poate seduce cu mare ușurință. Și atunci ce faci? Amâni și pierzi timp prețios. Eviți tocmai acțiunile care te pot împinge mai departe.

Nu vreau să mănânc rahat, dar și pe mine mă prinde procrastinarea și lehamitea. Mă disperă să fac muncă administrativă sau chițibușuri care aparent n-au niciun impact. Nu-i nimic sexy aici, e chiar plictisitor.

Hackul meu personal pentru toate astea este să le fac cât de repede posibil. Și, dacă se poate, foarte de dimineață. Cu cât le scot mai rapid din toate responsabilitățile zilnice, cu atât îmi rămâne mai mult spațiu mental să fac lucrurile care chiar îmi aduc bucurie.

Controlul înseamnă să îți prioritizezi timpul

Nici n-are rost să o mai zic pe aia cu “timpul este cea mai valoroasă res…”.

Nu-i așa? Avem noi timp din belșug? Nu avem. Se termină când ne stingem noi.

Controlul asupra vieții începe cu controlul asupra modului în care îți petreci timpul.

E ușor să te pierzi în distrageri – rețele sociale, știri, mici sarcini care par urgente, dar sunt total irelevante. Busy work.

Controlul înseamnă să decizi ce e cu adevărat important și să îți aloci timp pentru asta.

Acum câțiva ani, lucram într-o agenție. Toate bune și frumoase. Eram foarte implicat în proiecte și în buna dezvoltare a colegilor cu care trăgeam cot la cot.

Problema a apărut atunci când se cerea din partea “conducerii” mai mult din timpul meu, fără să mi se compenseze în vreun fel efortul, exceptând “you did a very good job!”.

Asta înseamna că eu plăteam un cost de oportunitate prea mare. Timpul extra investit în visul altuia nu-l puteam investi în visul meu. Impactul muncii pentru visul altuia era semnificativ mai mic față de impactul pe care eu l-aș fi putut avea în construirea visului meu.

Pentru fiecare “da” pe care îl ziceam, spuneam “nu” la chestiuni de care mă puteam bucura eu.

M-am frustrat la maxim și am ridicat în jurul meu obstacole pentru a stabili o distanță între mine și ei.

Când vine vorba de organizarea mea în termeni de timp, sunt un psycho.

Poate te întrebi: “De ce sunt așa strict cu timpul meu?” Ei bine, pentru că tot timpul de care dispun vreau să îl dau celui mai important om din viața mea – adică mie – și cu restul timpului să fiu generos doar cu cei care mi-l respectă.

Controlul înseamnă să îți gestionezi emoțiile

Un aspect adesea ignorat al controlului este managementul emoțiilor.

Când reușești să îți controlezi reacțiile emoționale, îți controlezi și acțiunile.

Nu tre’ să devii o piatră, fără sentimente, ci să înveți să nu reacționezi impulsiv. Emoțiile sunt puternice și, de multe ori, ne pot devia de la drumul pe care îl avem de urmat.

Am înțeles că trebuie să fac cumva să îmi recunosc emoțiile. De aceea scriu în fiecare zi în jurnal. Îmi fac o radiografie proprie să-mi dau seama ce se întâmplă pe interior.

Un alt “proiect” mare la care lucrez este “să fiu un tată exemplu”.

Ohooo, e greu. Pentru că în creșterea unui copil te încearcă o mulțime de emoții. De multe ori reacționezi fără să îți dai seama. Reacțiile vin de multe ori din încercarea de a-ți disciplina copilul. Copilul e copil. El doar reacționează când e mic, fie că zâmbește sau îți face o criză de isterie în mijlocul străzii.

Noi ca părinți recurgem la tot felul de metode disciplinare. Mai o palmă la fund, mai un tras de perciuni. Nu mă înțelege greșit, nu-mi bat copilul să fie clar.

Palma la fund nu a mers și nici nu avea sens. Tried it. S-a fâsâit repede.

Trasul de perciuni când greșea... mmm parcă avea o aplicabilitate mai bună. Până într-o zi când copilul mi-a dat o lecție de neuitat.

Vine Alex de la grădiniță, intră pe ușă din sufragerie încălțat cu bocancii murdari și geaca lui groasă tăvălită pe tencuiala vreunui perete și îmi întinde un contur al unei mașini decupate.

Apoi îmi zice, plescăind gumă Hubba Bubba:

– Tati, te rog să nu mai tragi de perciuni că mă supăr (arăta cu degetul către urechea dreaptă). Că m-am lovit și o să-mi cadă părul.

– Dar de partea cealaltă mă poți trage dacă nu sunt cuminte.

L-am luat în brațe, l-am pupat, am închis ușa și m-am apucat de plâns.

I-am promis și mi-am promis că nu-l voi mai trage de perciuni niciodată în viața asta.

Mi-a dat o lecție prețioasă despre controlul emoțiilor. Nu despre plânsul meu ci despre alegerile pe care le pot face înainte să reacționez.

Să mă opresc.

Să las un spațiu între mine și situație.

Să o gândesc cu atenție și până la capăt.

În final

Controlul nu-i despre a dicta fiecare detaliu al vieții tale sau să ai mereu răspunsurile perfecte. Controlul este despre alegere – despre cum reacționezi, ce prioritizezi și unde îți direcționezi energia.

Oricine poate merge pe drumul cel mai ușor. A walk in the park.

Vrei control? Plătește prețul prin efort, pentru că altfel îl predai altcuiva.