Cum să îți ajustezi modul în care înveți skill-uri noi astfel încât chiar să rămâi cu informații valoroase la final.
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine ultimii 2 ani au fost asemeni unui carusel care s-a învârtit în jurul unul sentiment asemănător cu cel pe care îl avem atunci când ne stabilim rezoluțiile de Anul Nou.
Cu atât de mult timp la dispoziție în care am fost doar eu cu mine, departe de distracțiile lumii mondene, am ajuns și eu, asemeni altor camarazi, să îmi doresc să fac ceva meaningful cu timpul meu și să investesc în frumusețea asta de creieraș. Și ce mod mai bun de a face asta decât prin a învăța niște skill-uri noi?
Așa zic și eu! Cu speranța unui copil care îl așteaptă pe Moșul cu jucăria AIA demult dorită și cu o sete pătimașă de a-mi modela viitorul sine de pe acum, mi-am vârât degetele printre taste și am început să cotrobăi prin mărinimia internetului, da’ de voi găsi niște resurse on point care mă vor ajuta să învăț ce mi-am propus.
Și am găsit la greu, dom’le! Cursuri, cărți, articole, podcast-uri, tot ce vrea sufletul tău. Le-am adunat pe toate și, dacă aș fi putut, le-aș fi parcurs deodată! Știi, e ca fazele alea în care ai vreo 5 prăjiturele diferite în fața ta și nu știi cum să faci să fie bine, că ți-e poftă de toate.
Mergând pe ideea că am să gust din fiecare câte puțin, am ales resursele care mi se păreau cele mai interesante și uite iac’-așa am ajuns să încep 3 cărți simultan și 2 cursuri (cu material de 24h, respectiv 40h). Și poate că ar fi fost ok dacă aș fi fragmentat contentul astfel încât să parcurg bucățele mici pe care să le împart în zile diferite, în anumite intervaluri de timp ca să nu îmi fac capul calendar, dar na, uneori avem impresia că suntem mari și tari.
După vreo 4 zile de încercat să îndes cunoștințe noi în căpșor într-o manieră cu totul haotică și inevitabil superficială, m-am săturat și încet-încet, am pus pe hold cărțile citite cu jumătăți de măsură. La fel și cursurile. Și au tot rămas pe hold câteva luni bune.
Practic, a trebuit să parcurg din nou materialele pe care le-am parcurs deja în cele 4 zile pentru că informațiile nu s-au sedimentat așa cum mă așteptam. No shit Sherlock! De ce s-a întâmplat una ca asta?
Well:
...și lista ar putea să continue.
Că din păcate skillurile noi nu pot fi instalate în mintea noastră asemeni unui soft. Așa că lecția mea a fost conștientizarea nevoii de a învăța cum să învăț într-un mod eficient și ușor, pentru a putea învăța mai apoi skill-uri noi.
Makes sense?
În rândurile care urmează am să împărtășesc cu tine 7 obiceiuri care mi s-au părut relevante pentru a-ți face viața mai ușoară atunci când înveți un skill nou.
Există studii care arată că momentul cel mai ok pentru a învăța este înainte de somn. Aparent, creierul nostru reține informațiile mult mai bine atunci când înveți, după care te pui la somn, în comparație cu momentele în care înveți, dar pe care le continui cu o altă activitate. Atunci când înveți un skill nou înainte de somn, practic contribui la consolidarea unor conexiuni neuronale care au ca rezultat o memorare mai ușoară. Dacă vrei să aprofundezi subiectul ăsta, îți recomand acest articol.
După ce am aflat chestia asta am avut un AHA moment, pentru că mi-am amintit de diverse dăți în care învățam ceva complex seara, iar ziua următoare totul avea sens. Plus că mi-a sărit în minte și înțelepciunea populară de când eram mică și bunica mea îmi tot spunea să nu îmi fac griji că nu rețin ceea ce am învățat și să merg la somn, că ziua următoare am să știu tot.
...altfel riști să fii prea overwhelmed și să te descurajezi. Așa cum am făcut și eu. Yee, poate că obiectivele mari sunt promițătoare și țanțoșe, dar majoritatea ajung să rămână doar la stadiul de ideal. Pașii mici sunt ușor de urmat, îți dau încredere că poți să înveți cam orice și îți fac poftă să mai urmezi și alții. Partea cea mai bună este că pașii mici se adună rapid și e fain sentimentul ăla când te uiți în urmă și vezi cât de mult ai avansat de fapt.
Atunci când înveți ceva nou, poți să începi chiar și cu 15 minute de citit + 15 de practică. De exemplu mai nou, atunci când citesc, am început să subliniez ideile care mi se par relevante. Ulterior îmi dedic câteva minute pentru a nota ideile respective și cuvintele necunoscute, fac un mic research despre semnificația lor și creez propoziții cu ele, pentru că astfel le integrez mult mai ușor în vocabularul meu.
De regulă reținem pe termen lung lucrurile care au o semnificație corelată cu viața noastră. Probabil că majoritatea chestiilor pe care ți le mai amintești din liceu sunt cele pe care le-ai putut asocia cu ceva meaningful pentru tine. Atunci când asociezi ceea ce înveți cu ceva practic, ajungi la o înțelegere mai profundă despre ceea ce ai învățat și îți va fi mult mai ușor să aplici informația sau să vorbești despre ea.
Let’s face it. Pentru a învăța un skill nou trebuie să fim perseverenți atât în teorie, cât și în practică. Iar perseverența asta se răsfrânge pe parcursul anilor. Doar ce? Credeai că înveți o chestie și gata? Dacă înveți un skill care te pasionează, cel mai probabil nu te vei opri după primul set de cunoștințe acumulat și vei vrea să aprofundezi cât mai mult domeniul.
Pe ideea ”Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin”. În plus, cu cât practici mai mult un lucru, cu atât devii mai pro, pentru că ai ocazia să experimentezi. Și că veni vorba de asta...
Pentru că atunci când greșești, reiei procesul de învățare și guess what, vei știi ce să faci ca să eviți să greșești din nou. În plus, o greșeală îți pune rotițele în mișcare, pentru că te pune în ipostaza de a gândi o nouă abordare și de a pune la cale un nou plan de bătaie.
E ca atunci când faci chestionare pentru școala de șoferi și dai peste una dintre întrebările alea nesuferite la care ai greșit și-ți spui: ”You won’t trick me again, motherf***er!”.
...pentru că și eroii au nevoie de un mentor. O chestie pe care o înveți în copywriting este că întotdeauna clientul este eroul care are nevoie de ajutor din partea unui aliat. În povestea asta cu învățatul de skill-uri noi tu ești eroul și da, uneori este bine să ai ca sprijin un mentor trecut prin experiență.
Îți va indica direcția în care să o iei și te va ajuta să crești și să înveți, fără să dai cu capul așa cum poate a făcut-o el. Cu toate astea, nu ar trebui să cazi nici în extrema în care să fii fully dependent de acest mentor.
Mentorul meu este fratele Ștefan și de când cu LDD sunt într-o învățare și experimentare continuă pentru care sunt recunoscătoare. Cine nu are un Ștefan și o Librărie, să-și ia musai!
...dacă tot vorbeam de LDD, am zis că trebuie notată și pilda asta auzită des prin librărie. Mi se pare una dintre cele mai mișto forme de a învăța, pentru că literalmente nu ai cum să înveți alți oameni și să le aduci un plus de valoare, dacă tu nu stăpânești informația.
Atunci când vrei să dai cunoștințele tale mai departe și să împrăștii praf de zâne pe unde mergi, treci printr-un proces de învățare mult mai complex, pentru că ajungi să traduci și să fragmentezi informația în bucăți simple, ușor digerabile și pe înțelesul oricui. Devii mult mai critic și încerci să anticipezi întrebările care ar putea să apară, pregătindu-te cu răspunsuri pentru fiecare în parte. Dacă înveți un skill nou, poți să încearci să le povestești prietenilor tăi ce tot meșterești tu acolo, sau, de ce nu, chiar să scrii despre asta.
Ok, cam astea ar fi tehnicile care m-au ajutat să îmi pun în ordine procesul de învățare și să nu îmi mai pierd timpul având impresia că învăț. Sper să îți fie de ajutor și ție și fie ca viitorii eu și tu și voi și noi să fim mai culți, învățați și să dăm pe-afară de skill-uri!
Ne simțim onorați atunci când avem ocazia să colaborăm cu oameni dedicați și creativi. 🙃 Dacă vrei să ni te alături în aventura de a crea content educațional pentru designerii români, dă-ne un semn la join@librariadedesign.ro